Fii tu Moş Crăciun anul acesta!
Dreea, si colega ei de camera, s-au gandit sa ajute oamenii fara adapost. Aveti mai jos detalii despre demersul lor.
Cam aşa sună îndemnul meu şi al colegei mele de cameră .leţ. Pentru că tot vin sărbătorile de iarnă, noi ne-am gândit să face ceva pentru căminul de persoane fără adăpost de pe strada Zizinului (Adresa : str. Zizinului nr.126C, Braşov, după podul de la Gemenii,). Si cum bani am zis să nu strângem, ne-am gândit să facem…o donaţie de haine.
“DECI” rugămintea noastră sună cam aşa: Dacă aveţi cumva acasă haine pe care nu le mai purtaţi SAU pur şi simplu aţi vrea să le donaţi unor persoane care au mare nevoie de ele, le puteţi dona centrului de mai sus.
CUM? Eu & my roomie le strângem, urmând ca apoi să ne însoţească cine doreşte pentru a le duce.
CAND? Până pe 20 decembrie, spunem noi, pentru că în vacanţa de iarna plecăm fiecare pe la casele noastre.
DE CE? Pentru a-i ajuta şi pe alţii să simtă spiritual sărbătorilor.
CINE este dispus să doneze haine, îmi poate lăsa un mesaj pe blog sau aici, urmând ca apoi să luăm legatura.
A, da…dacă vreţi sa spuneţi mai departe…chiar vă rog.
Am luat legătura cu doamna psiholog de acolo si mi-a spus că în mare parte acolo sunt bărbaţi. Dacă se vor strange şi multe haine pentru femei, sunt sigură că putem găsi împreuna un centru unde le putem dona.
O zi faină, Dreea.
Număr de contact : 0724 339262 Andreea
Daca vreti sa le sustineti, puteti folosi badgeul, copiind codul de mai jos:
<a style=”border: none;” href=”http://dreea1606.blogspot.com/2009/11/fii-tu-mos-craciun-anul-acesta.html”><img style=”border: none;” src=”http://www.dbogdan.com/wp-content/uploads/2009/11/fii_tu_mos_craciun_125×125.jpg” alt=”125 Advertisment” /></a>
Daca vreti sa donati, postati un comment aici, sau pe blogul Dreei


4 Comments
Si acum..asteptam
Eu va urez succes.
Frumoasa initiativa! Am retinut. Revizuiesc garderoba, fac un pachet si ne auzim.
multumesc